Fusilli cu pui în sos de smântână și cinci condimente chinezești

De ceva vreme am descoperit niște condimente foarte parfumate și anume, anason, cuișoare sau chimen. Mai mult de atât, am găsit aceste trei condimente într-un amestec interesant din bucătăria chinezească, într-un amestec des folosit din 5 condimente, cele de bază fiind anason stelat, semințe de fenicul, piper Sichuan, scorțișoară și cuișoare. Acesta poate varia, conținând uneori și ghimbir, chimen sau usturoi. Trebuie să vă mărturisesc că aceste arome se potrivesc foarte bine cu smântână și cu paste. Am folosit paste obișnuite, pentru că nu am avut tăieței chinezești (noodles). A fost aromat și gustos și a mâncat și Mihai, ceea ce e o maaaaare realizare! :) Iată ce am folosit:

400 g paste (eu am avut fusilli)
1 piept de pui (cam 300 g)
1 morcov mediu
1 bucată de țelină (100 g)
300 ml smântână
1 ceapă medie
4-5 căței de usturoi
80-100 ml ulei de măsline
2 lingurițe de amestec de 5 condimente chinezești (anason stelat, semințe de fenicul, piper Sichuan, scorțișoară și cuișoare) - l-am cumpărat de la un stand de condimente, dintr-unul dintre mall-urile din oraș
sare

Mai întâi am tăiat legumele în bastonașe subțiri. Am tăiat ceapa în cubulețe și am feliat usturoiul.

Am pus la călit morcovul, țelina și ceapa pentru 3-4 minute, până când s-au înmuiat puțin.

În timp ce legumele erau în tigaie, am tăiat puiul în cubulețe mici (1-2cm), după care l-am aruncat peste legume. Când a început să-și schimbe culoarea, am adăugat usturoiul și condimentele.

Le-am lăsat să-și dezvolte aromele, iar între timp am pus pastele la fiert. După încă 5-6 minute, peste pui am adăugat smântâna și am lăsat totul pe foc preț de 5 minute.

Am pus pastele fierbinți peste puiul cu sos de smântână cald și am amestecat.

Mâncarea a ieșit foarte aromată, grație condimentelor chinezești și nu a mai fost nevoie nici de parmezan, nici de alt fel de brânză.

Hummus cu roșii deshidratate

Prima dată când am gustat hummus a fost în Irlanda, într-un restaurant de tip fast-food unde poți mânca sandwichuri proaspete făcute pe loc. Ce mi-a plăcut în mod special la acest fel de mâncare a fost aroma roșiilor deshidratate, aromă specific mâncărurilor mediteraneene, care se îmbină perfect cu năutul și uleiul de susan, care sunt specifice bucătăriei din Orientul Mijlociu, Africa și India. Năutul nu pot spune că are un gust puternic, însă e ceva mai deosebit de legumele cu care sunt eu obișnuită. Hummusul, din câte știu eu este o mâncare care nu lipsește din bucătăria arabă, având o valoare nutritivă mare și putând fi combinat foarte bine cu alte mâncăruri. De asemenea, modul de preparare este unul foarte rapid și ușor.

Am avut nevoie de:

500 g năut
280 g roșii deshidratate
3 linguri de pastă de susan (tahini)
4-5 căței de usturoi
zeama de la o lămâie
3-4 linguri ulei de măsline
300 ml apă în care fierbe năutul
sare
piper (opțional)

Primul pas a fost să pun năutul la înmuiat de seara până dimineața, într-un bol de 3 litri.

După ce s-a umflat destul, l-am pus la fiert în apă fierbinte și l-am lăsat să fiarbă cam o oră și jumătate. Dacă doriți să săriți peste etapele astea, puteți cumpăra năut în conservă, care se găsește la orice super-hiper-mega market.

După ce a fiert (textura boabelor trebuie să fie puțin al dente, nu cremoasă, dar totuși să se poată mesteca cu ușurință), l-am scurs păstrând cam jumătate din apa în care a fiert.

Am pus năutul în robotul de bucătărie, alături de restul ingredientelor și l-am tocat cam 3-4 minute, adăugând pe rând câte puțin din zeama în care au fiert boabele de năut. Am obținut o pastă de consistența unei smântâni groase, destul de fină și tartinabilă.

Hummusul se servește în general cu carne și legume proaspete în pâine arabă, dar merge la fel de bine cu chipsuri de tortilla sau pâine prăjită. Eu l-am uns pe lipie, peste care am presărat niște roșii, castraveți și ceapă.

Este o mâncare foarte consistentă și gustoasă, care poată fi consumată la oricare masă a zilei. Trebuie să vă spun ca din cantitățile de mai sus mi-a ieșit cam 1,5-2 kg de hummus, drept pentru care jumătate din cantitate am pus-o în congelator.

Fasole frecată (bătută)

Fasolea frecată este una dintre rețetele din categoria ”dacă-aș-fi-știut-ce-ușor-se-face-aș-fi-făcut-o-demult”. :) Asta poate că din cauză că, din amintirile mele vechi, fasolea trebuia făcută pastă cu diverse unelte de bucătărie destul de rudimentare, care necesitau îndemânare și forță pentru a obține un piure destul de fin pentru a putea fi mâncat. Dar de când cu tehnologia asta avansată și cu roboții de bucătărie, treaba a devenit foarte simplă. Fierbi fasolea, o pui în robot împreună cu zeama, apeși pe buton, și gata! Ai făcut fasole frecată! A, că mai trebuie niște ceapă prăjită deasupra, e clar, însă ceva mai simplu de atât nu cred că există. Așa că, azi am făcut în premieră, fasole frecată. Pentru 10 porții am folosit următoarele ingrediente:

1 kg fasole albă
4 cepe mari
1/2 linguriță de boia
150 ml ulei
sare

Am pus fasolea la înmuiat, în apă rece, de seara până dimineața, să se umfle și să fiarbă mai repede.

Am pus-o la fiert în apă clocotită, iar când a fost gata, am strecurat-o, păstrând toată apa în care a fiert. Am pus-o în robotul de bucătărie, turnând câte puțină apă, până când am obținut un piure fin, de o consistență moale, puțin curgătoare, în care am pus puțină sare. (Aici, cine dorește, poate pune și 2-3 căței de usturoi, pentru un plus de savoare. Totuși, eu n-am pus).

Am tăiat ceapa mărunt și am pus-o la prăjit în ulei fierbinte, la fic foarte mic. Am lăsat-o cam 10 minute, până când s-a înmuiat bine, după care am luat-o de pe foc și am turnat boiaua și puțină sare.

Am pus în farfurie o porție bună de piure de fasole, peste care am presărat puțină ceapă prăjită cu boia. Se poate mânca așa, simplă sau cu cârnați sau carne prăjită. Se potrivește foarte bine cu salată de legume proaspete - vara, dar la fel de bine merge cu murături - iarna.

Din cantitățile de mai sus a ieșit destul de multă fasole frecată, pe care n-am fi putut-o mânca în două zile. Așa că, jumătate din cantitate am pus-o într-o caserolă de plastic și am băgat-o la congelator. Se poate păstra așa săptămâni bune, fiind o adevărată salvare pentru zilele aglomerate, în care nu am timp să gătesc.