30 octombrie 2011

Varza calita cu afumatura


De multe ori, cand vreau sa gatesc varza calita, imi vine sa renunt, pentru ca mi-e groaza sa stau langa cratita pana cand varza e gata. Cu toate ca stiam ca se poate face si in cuptor, nu am incercat niciodata, pana saptamana trecuta, cand m-a salvat Lola. Cred ca v-am mai povestit eu despre Lola, vecina mea de la 3. Da, ea mi-a dat reteta asta si vreau sa va spun ca a iesit super! E drept, a stat ceva in cuptor varza mea, dar macar eu mi-am vazut de treaba intre timp. Asa ca, va spun si voua cum am facut-o. Am avut nevoie de:

1 varza de 1,5 kg
2 cepe medii
1 ardei
1/2 conserva de rosii
1 fir de carnati de casa, afumat
4 bucati de costita afumata
500 g muschi file afumat
cimbru si marar
sare, boia si piper
100 ml ulei

Prima data am taiat varza fasii subtiri, am amestecat-o cu sare si am lasat-o asa vreo 15 minute.


Am calit ceapa si ardeiul pana s-au inmuiat putin, apoi adaugat boiaua si apoi rosiile.


Imediat am aruncat varza in oala si am lasat sa stea pe foc pret de 3-4 minute.


Afumaturile...


...le-am pus peste varza si am adaugat apa fierbinte pana la nivelul verzei. Am pus o crenguta de cimbru si una de marar, putin piper si am dat oala la cuptorul preincalzit.


Am lasat-o in cuptor cam o ora si jumatate, pana cand apa a scazut aproape total. Am scos-o de vreo 2 ori si am mai mestecat in ea, sa ma asigur ca se va face uniform.

Cand a fost gata, i-am tras repede o poza...


...dupa care am mancat rapid cate o portie. Noua ne place cu smantana la greu. Dar aici, e chestie de gust. Unii o mananca cu ardei iute. Eu zic ca important e gustul verzei calite, dulce acrisor de la rosii si ceapa, combinat cu gustul de afumat al carnii si completat de cimbru si marar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu