Clătite cu ciuperci la cuptor

 Bukătarul amator s-a mutat în casă nouă.

Găsiți această rețetă aici.

Vă mulțumesc!

Cheesecake

Miercuri a fost ziua lui Pedro. Și pentru că lui i se cântă ”La mulți ani!” o dată la patru ani, trebuia cumva să marchez momentul ăsta așa de rar și special. M-am gândit să fac asta făcându-i o prăjitură care lui îi place foarte mult și care întâmplător se face foarte ușor. Așa că m-am pus pe căutat o rețetă clasică și simplă și am găsit-o pe www.joyofbaking.com. Rețeta originală se numește ”New York Cheesecake”, pe care eu am adaptat-o puțin. A ieșit o prăjitură cremoasă și fină, care a mulțumit și sărbătoritul și invitații. Din cantitățile pe care le veți vedea mai jos, au ieșit cam 12-14 felii. Am folosit o formă specială de tort cu marginile detașabile, care permite tăierea prăjiturii în felii, ca pe un tort. Diametrul formei este de aproximativ 28 cm. Dar să vă spun ce am folosit:

Pentru blat:
250 g biscuiți digestivi
150 g unt
65 g zahăr
Pentru crema de brânză:
1 kg cremă de brânză (cream cheese)
5 ouă
200 g zahăr
80 ml frișcă lichidă
55 g făină
coaja rasă de la o lămâie
1/2 linguriță de esență de vanilie
Pentru crema de smântână:
300 ml smântână grasă
2 linguri și jumătate de zahăr
1/2 linguriță de esență de vanilie

Am început cu blatul, mai precis am sfărmat biscuiții și i-am amestecat cu untul topit și cu zahărul. Am obținut un aluat moale, cu care am acoperit fundul și aproximativ 2-2,5 cm din înălțimea marginii formei de tort.

Am acoperit apoi forma cu folie de plastic și am ținut blatul la frigider până când am pregătit crema. Între timp, am mixat crema de brânză cu zahărul și făina, până când s-a topit zahărul. Trebuie să vă spun că amestecarea ingredientelor trebuie făcută la viteză mică și pe durată scurtă, pentru a împiedica incorporarea de aer în cremă, și astfel crăparea prăjiturii. Din păcate, mie acest lucru nu mi-a reușit, pentru că după ce s-a răcit, suprafața cheesecake-ului meu a crăpat. Totuși, asta n-a făcut-o cu nimic mai puțin bună. :)

Am adăugat apoi ouăle, pe rând, mixând crema după fiecare ou adăugat.

A urmat apoi frișca lichidă...

...iar la final, coaja de lamâie și jumatate din cantitatea totală de esență de vanilie.

Am turnat crema peste blatul de biscuiți scos din frigider și am dat prăjitura apoi la cuptor. Un lucru important de menționat este faptul că forma de tort în care se toarnă crema, trebuie așezată la rândul ei într-o tavă, pentru că untul topit din blat, va curge, și va murdări cuptorul.

Am lăsat prăjitura la foc mic spre mediu timp de aproximativ 45 de minute (timpul de coacere se stabilește în funcție de cuptor!). Este gata atunci când, dacă miscați forma, marginile cheesecake-ului sunt ferme, dar mijlocul rămâne moale și tremură ca o gelatină. Partea din mijloc se va întări și ea, după răcire.

Peste prăjitura fierbinte se toarnă smântâna amestecată cu zahărul și restul de esență de vanilie, și se dă din nou la cuptor pentru zece minute. După ce se răcește complet, se pune în frigider unde trebuie să stea minimum 5-6 ore.

Nu pot decât să vă spun că a ieșit excelentă! Cremos, ușor și pufos, cheesecake-ul este un desert foarte căutat de toată lumea, ușor costisitor, dar până la urmă, nimic din ce e bun, nu e ieftin, sănătos sau moral! :d Așa că, poftă bună să aveți!

Pizza cu aluat dospit

În puțina mea experiență de bucătar care se luptă cu aluaturile, n-am avut cine știe ce rezultate notabile. Am încercat de-a lungul timpului diverse rețete de aluat, care mai de care mai sofisticate sau mai simple, însă care mie nu mi-au ieșit. Rețeta asta am primit-o de la Sonia, o prietenă a mamei, care, într-o discuție de câteva minute m-a luminat și mi-a dat încredere că pot și eu să fac aluat de pizza bun, cu condiția să am cantitățile potrivite și ingrediente de calitate. Un singur lucru am mai adăugat de la mine, după ce m-am mai uitat în stânga și-n dreapta pe la rețetele unor bucătari renumiți, și anume uleiul. Mi-am dat seama că uleiul ajută aluatul să nu se prindă de tavă, să fie mai crocant la bază și să iasă pufos în interior. Așa că, având o rețetă bună, m-am pus pe treabă. Un alt secret pe care l-am aflat este ordinea în care trebuie așezate ingredientele, adică, de jos în sus (de la aluat spre umplutură): blat, sos de roșii, cașcaval și apoi umplutura. În felul ăsta, sosul de roșii întră bine în aluat, brânza se topește și se combină bine cu sosul, iar șunca sau salamul și ce-o mai fi deasupra, au ocazia să se rumenească, fără a fi acoperite de brânză. Pentru 3 pizza mai mici sau 2 mari am folosit:

Ingrediente:

Pentru aluat:
500 g făină albă
25 g drojdie
1 linguriță zahăr
300 ml lapte
50 ml ulei (de floarea sorelui sau de măsline)
1/2 linguriță sare

Pentru sosul de roșii:
250 ml bulion
1 linguriță oregano
sare

Topping:
300 g cașcaval sau mozarella
șuncă, ciuperci, salam, cârnați, porumb, ardei, ceapă, măsline, pește, etc.

Am început cu maiaua, adică, într-o cană mai mare am amestecat drojdia mărunțită cu vreo 50-60 ml de lapte călduț și cu zahărul și le-am lăsat lângă o sursă de căldură (calorifer, foc de aragaz) să crească, aproximativ 10 minute (cam până când drojdia stă să iasă din cană).

Când a crescut destul de mult, am turnat-o peste făină, lapte și sare și le-am frământat cam 6-7 minute (în principiu, cam cât vă țin puterile!). Când am obținut un aluat elastic și destul de lipicios, am adăugat uleiul și am frământat din nou.

După ce s-a incorporat uleiul în aluat, am turnat puțină făină deasupta aluatului și l-am lăsat la dospit la căldură. Mai precis am acoperit bolul cu un șervet de bucătărie și l-am învelit într-o pătură. În aproximativ 45 de minute a crescut enorm, de a ieșit din castron (cantitatea de aluat din poză este din 1,5 kg de făină!).

De aici, treaba a fost simplă: am luat o bucată de aluat și am întins-o cu sucitorul, pe masa presărată cu făină.

Am încercat să-i dau o formă rotundă, pe dimensiunile tăvii de copt. Înainte de a pune blatul în tavă, am presărat puțină făină în tavă.

Apoi am amestecat bulionul cu oregano și cu sarea, și am uns aluatul din tavă cu un strat generos de sos.

Peste sos am răzuit cașcaval și am pregătit apoi umplutura.

Am făcut mai multe combinații de ingrediente, astfel că am avut pizza cu șuncă, salam, cuperci și porumb, ceapă sau ardei, după gustul nostru.

De plâns, nu s-a plâns nimeni, ba din contră, s-a făcut liniște preț de câteva minute. :) Am mâncat-o cu sos de usturoi (mujdei- făcut din câțiva căței de usturoi zdrobiți amestecați cu sare și ulei, cât să-i acopere) și ketchup.

Aluatul a fost numai bun: puțin crocant pe exterior și pufos în interior. Tot ce pot să vă spun e că a mers excelent cu o bere rece!