29 ianuarie 2012

Supă cremă de broccoli cu crutoane


Astăzi am avut chef de o supă simplă și altfel decât ce am mâncat până acum. Și pentru că am mâncat-o prima dată doar cu câteva săptămâni în urmă la o prietenă, am zis că trebuie să o fac și eu. În definitiv, supă mai simplă și mai rapidă ca supa asta nu cred că am făcut vreodata. Dar mai bine să vă zic ce și cum...

Am folosit:

1 buchet de broccoli de 500g
100 g de praz
150 ml smântână de gătit (eu am luat cu 15% grăsime)
50 ml ulei de floarea soarelui
sare
3 felii de pâine pentru crutoane

Am desfăcut buchețelele de broccoli și le-am tăiat mai mici, folosind și o parte din tulpină, cam până unde a început să fie mai lemnoasă, după care le-am pus la fiert în apa clocotită. S-a fiert cam în 10-12 minute. Oricum, nu trebuie lăsat să se facă terci.


Până s-a fiert broccoli, am făcut niște crutoane din 3 felii de pâine veche de 1 zi. Le-am tăiat cubulețe și le-am pus în cuptor, într-o tavă, pe hârtie de copt. Le-am lăsat până s-au rumenit, să zicem vreo 15 minute la foc mare.


În timp ce crutoanele erau în cuptor, iar broccoli la fiert, am tăiat bucata de praz în felii subțiri, pe lățime, dupa ce mai întâi am tăiat-o pe lungime. Am călit prazul în ulei, la foc mic, până s-a înmuiat puțin (3-4 minute).


Când broccoli a fost fiert, l-am adăugat peste praz și l-am zdrobit cu blenderul până când a devenit aproape o pastă. Aici, în funcție de preferințe, puteți să-l faceți chiar ca un pireu sau puteți să mai lăsați să se simtă ceva bucățele prin el.


Am turnat smântâna amestecând continuu cu un tel.


Peste pasta formată am turnat 250 ml de zeamă în care a fiert broccoli. Puteți să o faceți cât vreți voi de subțire sau de groasă, după cum vă place. Mie mi-a ajuns o cană de zeamă.


E bună caldă, cu crutoane sau migdale prăjite deasupra, dar se poate mânca și rece la fel de bine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu