21 mai 2012
Fursecuri cu cacao și scorțișoară
Am făcut ieri niște fursecuri minunate, după rețeta primită de la Anca, cea care scoate câte un ”as” din calendarul cu rețete, așa, odată la ceva vreme. Mi le-a lăudat toată săptămâna trecută de mi-a lăsat gura apă la descrierile ei, drept pentru care n-am mai rezistat, și m-am pus pe lucru. Lucru e mult spus la această rețetă rapidă, pentru că nici nu apuci să combini bine ingredientele, că te și pomenești că ai terminat de mâncat o tavă de prăjiturele gustoase! Vă spun mai jos ingredientele și cantitățile, cu mențiunea că aromele sunt la libera alegere a fiecăruia.
Ingrediente:
2 ouă
1 cană de zahăr (1 cană = 200 ml)
2 căni de făină
1 cană de ulei de floarea soarelui
1 vârf de cuțit de sare
3 plicuri de zahăr vanilat sau 1 linguriță de esență de vanilie
1/2 linguriță de scorțișoară
1 lingură rasă de cacao
stafide și nuci (opțional)
Am bătut mai întâi ouăle cu zahărul și zahărul vanilat, până când a început să se topească zahărul.
Am turnat apoi uleiul, puțin câte puțin, continuând să mixez aluatul.
După ce compoziția s-a omogenizat, a urmat făina, pe care am turnat-o cam în trei etape, amestecând bine după fiecare turnare. A ieșit un aluat destul de gros și consistent, dar totuși puțin curgător. Dacă aluatul e prea gros, puteți turna un pic de lapte (să zicem 50-70 ml) și va ajunge la consistența potrivită.
Apoi am împărțit aluatul în două părți egale. Într-una am pus scorțișoară, iar în cealaltă am pus cacao. Le-am pus într-o tavă, pe o folie specială pentru copt (se poate folosi la fel de bine și hârtia de copt), porționând-le cu o lingură. Pe cele cu scorțișoară am pus stafide, iar pe cele cu cacao am pus câteva bucățele de nucă.
Le-am dat la foc mic pentru aproximativ 15 minute. Trebuie lăsate în cuptor până când marginile devin puțin maronii. Dacă nu sunteți siguri că sunt făcute, cel mai bine e să gustați unul. Vor crește puțin, iar marginile lor se vor rotunji frumos.
Fursecurile sunt pufoase și vor rămâne așa și după răcire, datorită uleiului din compoziție. Sunt foarte bune și trec foarte repede, credeți-mă! Din cantitățile de mai sus ies aproximativ 35 de bucăți, care nu vor fi de ajuns dacă aveți copii prin preajmă!
/-Ho8epgbVpZ0/T7nt0OQBX_I/AAAAAAAACnw/Bc7KezmiP14/s400/DSCF3067.JPG" />
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu